Lenea…

Hmm… ca de obicei, cu scrisul merge greu. Sa nu credeti ca nu am timp, dar aici se intampla ceva, intri usor intr-o stare bizara de lene  contemplativa, pe care eu una o ador, tocmai pentru ca acasa nu-mi permit asa ceva.

Grupul nostru a prins crusta, asa, ca painea cand se coace.
Avem deja glumele noastre si un iz comun, de gasca de pirati. De fapt avem si steag de pirati, l-a cumparat Claudia din Fiscardo si l-am inaltat pe catarg.

Dupa ziua nebuna cu esuarea in stanci am inceput sa migram treptat catre starea despre care va povesteam. Ne trezim lenesi pe la  ora 9, 10, 11, 12…fiecare dupa apetitul la somn pe care il poseda. Urmeaza cafele si cate un mic dejun muncitoresc, asa, din picioare, cu cate un colt de paine manjit cu pate…de gasca si asezonat cu ceapa rosie. Beah…suna scarbos, dar aici are farmec. Imediat dupa cafea se incepe tratamentul cu bere, cica face bine la rinichi…zice Bobita. Si ne tratam de rinichi pret de vreo 7
bax-uri incoace.

La pranz gatim si luam masa in cate un golf uitat de lume.  Vizitam cate o pestera, facem cate o baie, mai ardem caloriile pranzului cu inot. Seara se alterneaza berile cu coniac si vin, ca sa nu intram in rutina si vorba lui Cornel, trecem prin cele trei etape ale betiei: intai vorbim toti deodata, apoi pe grupuri, apoi singuri.  Apoi incingem mese de 20-30 persoane la cate o taverna pitoreasca. Ieri am fost intr-un port tare mic si saracacios, motiv pentru care am fost asaltati de toti patronii de taverne, fiecare cu cate o oferta: unul ca ne face reducere de 15%, altul ca ne organizeaza o seara greceasca, un altul ca putem manca orice si oricat cu 10 euro de persoana. Asta din urma ne-a placut cel mai mult, mai ales ca era o taverna tinuta de o familie foarte simpatica. Multi, grabiti si guralivi, grecii nostrii coborau intr-o fuga nebuna treptele tavernei, cu tavile pline de mancare, cu zambetul mereu pe buze. Au si o benzinarie, ne pot organiza si o plimbare la pesterile albastre cu barca proprie, ne dau si carte de vizita, in caz ca avem vreo problema in Zakintos, sa il sunam pe Dimitri, el stie pe toata lumea. La finalul mesei ne aduc corcoduse din partea casei spunand ca sunt fructe care cresc doar la ei pe insula si numindu-le ceva asemanator cu fructul pasiunii….hahaha, ce prosti, zice Laurentiu, si noi faceam tuica din ele, ca nu stiam ca sunt pentru pasiune. Nu conteaza, noua ne-au placut grecii si ne-am simtit bine la ei. Poate ei chiar cred ca acele corcodushakis cresc doar in insulita lor.

Un mosulet simpatic pe o tricileta motorizata ne vinde la barca ulei si miere. Are un catel haios in dotare si se jura ca uleiul este din productie proprie, desi recipientele sunt sigilate, din metal si cu informatii nutritionale inscriptionate. Am platit totusi 6 euro pe flacon de dragul lui si a povestii lui Vlad, care si-a imaginat cum familia mosului detine un zacamant de aluminiu si cei 6 copii ai
sai picteaza de mana toate informatiile nutritionale de pe flaconul metalic, iar la final, mezina  virgina a familiei pune stampila EXTRA VIRGIN DE GRECIA. Pai spuneti voi, nu face o poveste buna 6 euro ?

Intre timp am plecat catre plaja Navagio, cea pe care o vedeti pe toate calendarele cu plaje exotice. Mergem la vele, se aude doar
vantul si un album Pink Floyd. Marea este de un albastru de cerneala si pe intinderea ei se creioneaza valuri mici cu spuma alba ca laptele. Suntem in a doua etapa de concediu, asa se intampla mereu: in prima etapa se formeaza grupul, in a doua se stabilesc insulele, fiecare cu insula lui, in care vrea sa viseze singur. Eu sunt pe insula mea din fata calculatorului si visez acasa,
desi nu-mi doresc sa se termine visul meu marin. Va imbratisez pe toti.