Archive for the ‘Set sail 2009’ Category

Croaziera Golful Saronic

Posted: 31/08/2009 by Radu in Golful Saronic
Anunțuri

In loc de incheiere

Posted: 02/07/2009 by Radu in Golful Saronic

Tara Atena e total diferita de tara Grecia. Pentru prima data ma intorc in Bucuresti cu un soi de satisfactie sau liniste, pe care nu le-am mai incercat pana acum. Am vizitat Grecia de cca 6 ori in ultimii ani, dar niciodata Atena. Atenienii sunt oameni agitati (ca sa nu zic nervosi), incruntati (ca sa nu zic rai) si preocupati adanc de problemele lor (ca sa nu zic egoisti si nesimtiti). Nu exista sa te lase sa treci de pe o banda pe alta (cu toata semnalizarea insistenta) – dimpotriva, te claxoneaza turbati, asa cum se intampla in Bucurestiul la inceput de secol XXI, de parca i-ai deposedat de un drept vital. Daca ii lasi sa-ti treaca in fata, facandu-le loc pe banda ta, n-ai sa vezi in vecii vecilor un clipit din semnalizatoare a multumire, sau macar un fluturat de mana. Desigur, avem si noi nesimtitii nostri, dar nu mai sunt majoritari. Hoarde intregi de motociclisti te sfideaza si te sicaneaza in apropierea semafoarelor. Trec pe rosu fara nici o retinere, iar daca esti pieton izolat iti risti viata incercad sa traversezi pe verde(-le tau). Dar, daaaar, cea mai mare problema, de departe, e aglomeratia, care nu e ca la noi – doar la orele de varf. Blocaj non stop – doar ca difera timpul de deblocare. Am parasit Atena vineri la pranz si ne-a luat peste 3 ore sa strabatem din Pireu pana in afara Atenei – si asta pe 4 benzi pe sens. Mizeria de pe strazi e cea normala dintr-o capitala balcanica, aici nimic nou.

Preturile. Aici e simplu de descris, raport 1 la 4 in favoarea noastra. Adica tot ceea ce la noi costa 1 leu, la ei costa 1 euro – si nu ! n-au salariile de 4 ori mai mari ca noi. Cel mult de 1,5 ori. Trecerea la moneda unica – euro – i-a omorat la propriu. Inca mai plang dupa buna si batrana lor lira greceasca. La ce stau ei mai bine ? In afara de turism – la rata criminalitatii. Unde stau incredibil de bine – superlativ curat !!! Am vazut zeci de masini cu cheile in contact, parcate pe marginea soselei, cu telefoane mobile si GPS-uri pe bord. Peste tot am lasat yachtul descuiat, plin de device-uri si nici macar o singura data nu m-am simtit amenintat. Asta mi s-a explicat inca de la inceput de catre compania de charter. Stiu, e greu de inteles asta…

Grecul implicat direct in business-ul lui e dragut, amabil si zambitor. Grecul angajat e sub orice critica (cu exceptia chelnerilor). Il deranjezi orice i-ai cere si pentru ca esti in concediu si n-ai timp sa te certi si sa-i dovedesti nimic, de cele mai multe ori cedezi plin de nervi. De asta mi s-au plans toate natiile alaturi de care am ancorat in diverse porturi la ceas de seara, numai ca olandezii, nemtii, englezii, etc, s-au obisnuit cu grecul si incet, incet, am invatat si eu asta. Incerc sa-mi imaginez ce-or gandi natiile sus amintite despre noi – romanii. Apropos de asta, am avut momente de mandrie de fiecare data cand eram intrebat de unde sunt. Romania ! Rili !??! Uau…
Mi-a fost ciuda ca n-am stiut ca pot arbora si steagul RO. Nu din fals nationalism, dar chiar n-am intalnit nici un roman cu yachtul pe unde am bantuit noi, in rest toate natiile, chiar si bulgari.

Revenind, viata la bordul unui velier e mai mult decat suportabila, chiar daca spatiul pare laprima vedere mai curand spartan. Apa calda/rece, aragazul, lada frigorifica, dusurile, toaletele, etc, sunt demult in dotarea minima a oricarui yacht. Ca sa va faceti o idee a interiorului, pentru ca eu n-am fost in stare sa-l fotografiez, gasiti  aici o imagine de 360 grade a lui Oceanis 40. Instrumentele de navigatie au fost asigurate de, cine altul decat, Raymarine. Sonda de adancime, anemometru (care masoara viteza vantului aparent si adevarat, precum si unghiul cu axa longitudinala a yachtului), pilotul automat (o inventie extrem de utila la bordul unui yacht in cazul traseelor lungi) si chart plotter-ul (echivalentul unui GPS auto dar cu un ecran de 14 inch).Deosebit de utila mi-a fost aplicatia instalata pe iPhone de la Navionics, mult mai clara si bogata in detalii decat harta de pe Raymarine (C80). Am achizitionat-o de la Apple Store (pentru suma de 9 euro) ca solutie de backup, dar s-a dovedit la fel de precisa ca harta de la Imray, dar in plus avand marele avantaj al localizarii GPS. Pe laptop am avut MaxSea (conectat la un receptor gps), foarte util, dar nu l-am folosit decat in prima zi. In plin soare ecranul laptop-ului e complet ilizibil.
In zilele noastre navigatia estimata (cu sextant si ceas) a devenit utopica. Batranii lupi de mare spun: „Ce gps ? Daca-ti moare gps-ul ce faci, ai ?!” E putin probabil sa ramai fara cel putin undevice gps care sa-ti dea coordonatele punctului in care te afli. Am avut la noi 2 gps-uri auto, 3 telefoane cu gps, receptorul de la laptop si gps-ul yachtului. Mai nou se gasesc si ceasuri de mana, rezistente la apa, cu gps. Evident toate depind de satelitii de comunicatii si proprietarii lor, dar asta-i alta poveste…

Incheind nenumaratele paranteze deschise pana aici, vreau sa subliniez faptul ca nu ne-am aflat in pericol nici macar o singura data si nu e necesar sa enumar mijloacele de salvare de la bordul yachtului. Astea sunt valabile in mare deschisa la zeci de mile de tarm (veste de salvare luminate, rachete – flares, un cort mare autogonflabil cu mare autonomie pe apa, precum si un dispozitiv ce transmite prin satelit SOS si pozitia exacta in care te afli) . Ma refer aici la orice tip de accident/pericol in apropierea coastelor. Desigur, puteam avaria yachtul – dar asta nu implica nici un fel de pericol asupra noastra. Yachtul cu vele, in principiu, e o nava nescufundabila. Daca in caz de furtuna se rastoarna (caz extrem de putin probabil), se poate da si peste cap, dar va reveni cu catargul in sus, precum un hopa-mitica. Evident cu conditia sa ai trapele de acces si toate geamurile inchise sa nu se umple cu apa si evident sa nu-l spargi in stanci. Exista printre navigatori o vorba veche in care yachtul iti spune:

„Tu fereste-ma de uscat ca de apa te feresc eu”.

Post adventure

Posted: 01/07/2009 by Oana in Golful Saronic
Am ajuns acasa deja de trei zile. Sunt putin suspendata inca in atmosfera si gandurile pe care le-am avut pe mare. 
In primul rand m-am linistit, marea imi place la nebunie. Spun asta pentru ca era putin trist daca nu i-as fi impartasit pasiunea lui Radu. Probabil ca era previzibil, doar sunt fata de om de mare, tatal meu a fost ofiter de marina.
Am trait cu povestile lui despre mare, furtuni, pescarusi, delfini, despre singuratatea care te incearcaacolo, despre cum il descoperi pe Dumnezeu si cum ajungi sa-ti venerezi familia.
Desi Radu nu are nici o traditie maritima…poate doar faptul ca familia tatalui lui provine de undeva de pe bratul Borcea al Dunarii, anul trecut a fost “virusat” de yachting. Eram intr-o vacanta confortabilo-plictisitoare in Corfu si ne ocupam orele de plaja prin spionarea intensa a yachturilor din zona. Priveam amandoi siluetele albe si zvelte, ca niste pasari mari ce pluteau lin pe ape….si am inceput sa-i povestesc lui Radu despre colegul meu Mihai, director de imagine in TVR, fiul unui flautist din Cluj, care in anii comunismului si-a construit singur in curtea casei un yacht cu vele. Mihai a mostenit pasiunea tatalui si yacthul Allegro. In fiecare an pleaca in aventuri fabuloase, care ajungeau la mine prin diversi intermediari. Mi se parea senzational ca omul acela timid si linistit era un lup de mare inrait, care isi investea toata energia verilor in pasiunea lui covarsitoare. Mai stiam ca aventurile yachtului Allegro se aflau undeva pe site-ul ‘dordeduca” si ne-am apucat, in Corfu, sa citim aventurile lui MIhai si ale yactului Allegro. In numai doua luni de la acel moment Radu avea deja brevetul denavigator. 
A inchiriat yachtul Sifnos, gazda aventurilor noastre din aceasta vara inca din decembrie 2008 si s-a pregatit permanent. Curand casa noastra s-a umplut de carti ne navigatie, harti maritime, cursuri, etc.
Ok, deci chestiunea era serioasa…dar daca mie nu o sa-mi placa??? Mai avem in relatia noastra un astfel de cui al lui Pepelea: SCHIUL. Radu este un impatimit al schiului, eu sunt cea mai proasta schioare care a alunecat vreodata pe zapezile pamantului. Si totusi, din tenacitatea taurului din mine, incerc in continuare sa invat acest sport, spre disperarea monitorilor de pretutindeni si spre incantarea lui Radu, care inca mai crede ca voi reusi.
Asadar, cu navigatul suntem pe aceeasi lungime de unda.
Ok, dar ce este atat de special in a calatori cu o barca cu vele, adica nu poti sa ajungi la plajele alea frumoase si cu masina? Si odata ajunsi, de ce sa vrei sa te muti a doua zi in alt loc? 
Acestea au fost doua dintre intrebarile cu care am fost intampinati de prieteni. 
Pai sa le luam pe rand. Special la navigat este ca te afli intr-o experienta colectiva si individuala in acelasi timp, ai prieteni sau rude alaturi si cu toate astea esti mai conectat la gandurile si la sufletul tau ca niciodata. Apoi, un vas cu vele nu este un simplu mijloc de transport, el este un mijloc de transport aflat in simbioza cu natura. O masina merge la fel pe toate durmurile, un vas cu vele traieste si se hraneste din miscarea marii si a vantului, te face pe tine sa devi o parte din mare, soare si vant si te face sa participi la experienta asta, indiferent daca vrei sau nu. . 
Apoi mai este si intensitatea trairilor, acolo nu prea sunt jumatati de masura. Nu ai unde sa te ascunzi, nu numai pentru ca vasul are doar 12 metri lungime si ca de cele mai multe ori nu poti sa cobori de pe el cand vrei, dar mai ales pentru ca te obliga sa iei hotarari, sa te supui majoritatii, sa fii ordonat, sa asculti ordinele skiperului, sa te gandesti la binele tuturor inainte de al tau. 
Asa, acum de ce sa vrei sa pleci in fiecare zi spre alt loc? Pentru ca poti si pentru ca te face sa te simti liber. 
De ce sa vrei sa mergi intr-o vacanta in care permanent faci ceva: ridici randa, cobori focul, arunci ancora, speli puntea, pregatesti mancarea (atunci cand nu te afli in marina, ci intr-un golf uitat de lume)? Pentru ca toate lucrurile astea te ajuta sa-ti golesti mintea total, sa-ti stergi toate locatiile de memorie legate de servici, bani, sefi, facturi, barfe, rautati si meschinarii. Pentru ca te face sa traiesti intens fiecare clipa si timpul parca se opreste in loc.
Vreau sa le multumesc tuturor celor care au citit gandurile noastre si ne-au trimis inapoi gandurile lor. Este prima oara cand imi impartasesc gadurile asa, public, pe un blog…este un sentiment interesant.

Spre Corint

Posted: 25/06/2009 by Radu in Golful Saronic

Am ridicat ancora la ora 6. Vremea s-a inrautatit, vantul s-a schimbat, sufland cu 18 noduri fix din prova. Dupa cateva volte a trebuit sa strangem velele, deoarece cu echipajul redus si pe valuri de 2 m devenise obositor. Si navigam asa frumos cu 7,5 noduri…
Cerul e acoperit de nori iar apa marii are doar 21 grade. Exclus balaceala in golfuri pitoresti astfel incat vom respecta programul de vizitat Isthmia (Corinth).

Sent from my iPhone

Later edit: Taxa de traversare a canalului Corinth mi s-a parut prohibitiva (2x 157 euro) pentru o simpla vizita de jumatate de zi, astfel incat dupa ce am acostat de-a lungul cheului pret de 15 minute, am virat la tribord cu directia I-la. Salamina. Vantul a ramas constant, numai ca de asta data sufla fix din pupa… Pentru cine nu stie, vreau sa precizez ca e cel mai nenorocit vant cu putinta. Daca mai aud vreodata urarea „Vant din pupa”, fac alergie ! Ca o scurta explicatie, la vant din pupa, se merge „ampanat” sau „in fluture”. Asta inseamna ca la tribord ai o vela deschisa larg, iar la babord ai cealalta vela. Orice greseala sau neatentie, care te abate din curs, face ca vantul sa se schimbe in raport cu velele, iar acestea sa baleieze spre bordul opus. Daca vantul e puternic iar velele nu sunt tertarolate (reduse) ti le poate sfasia, ca sa nu mai zic de accidentele care se pot produce asupra echipajului din schimbarea brusca si cu o forta de neimaginat a velelor dintr-un bord in celalalt. Sigur, pe distante scurte sau pe un vant slab spre moderat, nu prezinta pericol – dar cand ai de navigat 6 ore pe un vant ce nu coboara sub 18-20 de noduri, devine obositor. N-am precizat nicaieri o problema pe care am depistat-o inca din a doua zi, si anume ca vela principala (randa) nu putea fi tertarolata (redusa) deoarece lipseau ochetii de tertarola. Fusesera smulsi, taiati, habar n-am, de altii inaintea noastra, iar eu n-am inaltat velele cand am verificat vasul in marina. In conditiile astea, la un moment dat a trebuit sa fac o intoarcere de 360 de grade, ca sa fiu cu prova in vant si sa strang randa care ameninta sa se rupa din nou, astfel incat am ramas doar cu focul. Suficient pentru o viteza de 6 noduri (fara motor). Curand insa a trebuit sa reduc si focul la tertarola 2, pentru a nu-l rupe. Valurile incepusera sa ne izbeasca puternic in pupa incat mi-am pus problema daca va rezista carma sau nu. Curand a trebuit sa strang focul de tot, vantul depasind 25 de noduri si sa pornesc motorul. Marea atinsese gradul 6, valurile depasind pe alocuri 2m. Miscarile yachtului nu parea amenintatoare, valurile ridicandu-ne si coborandu-ne pe directia de mers, astfel incat moralul echipajului era ridicat, mai ales cand m-au auzit dand comanda de strangere a focului. Am decuplat pilotul automat, care producea miscari bruste supra timonei, incercand sa tina vasul pe cursul dat de mine si mai departe am navigat manual, simtindu-ma mai in siguranta cu mana pe timona.
Am dublat prin sud capul vestic al insulei Salamina. Prin nord era trecut „forbidden area” in cartea pilot a Marii Egee. Imediat ce am ajuns in extremitatea vestica a insulei, valurile s-au domolit, iar vantul a scazut in intensitate. M-am apropiat de tarm cautand un golf pitoresc, asa cum fusesem rasfatat in zilele trecute, in care urma sa ne petrecem ultima noapte pe mare.

Fair wind

Posted: 24/06/2009 by Radu in Golful Saronic

Timpul se scurge implacabil si oricat mi-as dori sa prelungesc vacanta va trebui sa revenim la „oile noastre”. Dupa cate am vazut in ultimile zile, am realizat ca sunt departe de a fi un adevarat lup de mare, insa multi prosti naviga si au pretentii de skipperi, cu tot parul lor alb in cap cu tot…Astazi insa ce-am vazut le intrece pe toate. Am acostat in I-la. Aigina (pe drumul de intoarcere) pe un vant puternic din travers. Ancorare reusita din plin (nu ma laud, dar am exersat mult, iar Cristi si Raluca isi aduc cu siguranta aminte de primele incercari). Dupa ce am asigurat yachtul m-am asezat la prova sa asist linistit la ancorarea celor cca 10 yachturi care soseau in urma mea. N-am sa va plictisesc cu detalii, insa primul venit, dupa 2-3 incercari nereusite de a ajunge la cheu dupa aruncarea ancorei s-a razgandit brusc si a inceput sa-si recupereze ancora. Problema a fost ca aruncase ancora in diagonala, peste alte cateva ancore aruncate pe care evident le-a strans ghem si le-a ridicat. A inceput un intreg circ. Yachturile incepusera sa se miste care incotro, oamenii misunau in toate directiile inebuniti, iar vantul se distra pe seama lor. Din fericire ancora mea n-a fost agatata, asa ca am purces la o mana de ajutor. O ora mai tarziu palmele mele erau de nerecunoscut. Am tras de parame in toate directiile, iar genunchii incepusera sa mi se inmoaie. Ajunsesem sa strig la ei (si eu si Ioana) comenzi de manevrare a motorului si a carmei. Eu ! Eu incepatorul, incepatorilor, care acum 2 saptamani habar nu avea cum se arunca ancora, cand si cum se recupereaza. In realitate e la fel de simplu ca si condusul unui autoturism. Trebuie doar sa-ti dezvolti instinctele necesare.
Maine dimineata ridicam ancora la ora 5 cu directia Corinth. Istmul. Nu vreau sa inchei periplul fara sa vedem poate cea mai incarcata de istorie zona a Greciei.

Porto Kheli

Posted: 21/06/2009 by Radu in Golful Saronic

Am ajuns la jumatatea periplului nostru: Porto Kheli, poate cel mai pitoresc port din punct de vedere al ambarcatiunilor. De la yachturi vechi, lustruite de vreme, pana la galioane mari, copii fidele ale stramosilor lor de acum sute de ani. Porto Kheli a fost construit in anii 60 cu scop de baza NATO, dar n-a fost terminat niciodata. De-a lundul anilor au fost plantati sute de arbori, astfel incat astazi, golful arata nefiresc de inverzit fata de relieful cu care ne-a obisnuit Grecia. O serie intreaga de hoteluri strajuieste golful, plin pe durata verii de ambarcatiuni de agrement.
Am reusit sa ne facem loc aproape „cu lingura de pantofi” intre doua yachturi impozante. In cateva minute un grec zambaret s-a infiintat la mine intrebandu-ma daca vreau apa. Mi-a venit sa-l strang in brate. Asa da atitudine ! Am umplut tancurile de apa (300 l), contra a 10 euro si am atacat un bax de bere Mithos. So far, traseul nostru a fost urmatorul: Atena, Lavrion, i-la Hidra, i-la Poros, i-la Dhokos, Ermioni, i-la Spetsai, i-la Hidra (again), Dhokos(again) si Golful Kheli. Urmeaza portul Navplion, de unde vom continua periplul spre Atena, urmand calea intoarsa. Pentru prima data am filmat si am fotografiat extrem de putin. Totul a fost trait la cote atat de inalte, incat ultimul lucru pe care ni l-am fi dorit ar fi fost sa le filtram printr-un obiectiv de camera video.

Am uitat sa spun ca in Poros m-a ajutat Dumnezeu si am gasit un kit de reparatii vele. L-am aplicat si gata, am scapat de o mare grija – am randa intreaga si nici nu exista pericolul s-o platesc. Reparatia a iesit perfect.

Spetses si Hidra

Posted: 21/06/2009 by Oana in Golful Saronic

Am pornit spre Spetses, un oras despre care ni se tot spune inca de la inceput ca trebuie sa ajungem si ca este tare frumos. Prima impresie este insa covarsitoare. Am ajuns acolo, am gasit o marina haotica, inca in constructie, eu am reusit, tragand parama pentru amarare sa-mi prind glezna intr-o crapatura mare din cimentul docului si iata, ca dupa toate degetele sucite, gleznele intoarse si multiplele vanatai ale tuturor de pe vas, am reusit si eu sa-mi creez propriul meu semn “de buna purtare”, o rana de toata frumusetea. Nu-i grav, am farmacia la mine: dezinfectat, tratat, rezolvat. Apoi, odata terminata operatiunea de ancorare si rana mea ingrijita, am realizat ca la valuri se aude un sunet in chila vasului, semn ca probabil exista o piatra sub noi care poate lovi chila la un vant mai puternic. Ok, strange paramele, scoate ancora….gasim un loc in alta parte. Cand ajungem la mal si paramele sunt aruncate, apare o grecoaica si tipa la noi ca acolo nu se poate, ca este loc doar pentru alimentarea cu apa si motorina. OK, am considerat ca e un semn, brusc orasul ni s-a parut nesuferit si neprimitor, asa ca, dupa o scurta sedinta cu echipajul, am luat hotararea de a ne intoarce in Hidra, unde ne-a placut cel mai mult. Oricum, este clar ca omul sfinteste locul. Facand acum o mica analiza obeserv ca in mod deloc intamplator noua ne-au placut cel mai mult in locurile in care o figura zambitoare de pescar batran sau diversi alti calatori pe mari ne-au intampinat la mal, ajutandu-ne generosi sa ancoram. De cele mai multe ori acestia pleaca inainte de a apuca sa le multumesti. Oricum, niciodata acesti oameni nu sunt greci. Grecii sunt cei care tipa la tine,  iti spun ca tocmai i-ai deranjat de la masa cand ai aparut tu la mal….si alte “dragalasenii” de tipul asta.
Lasand la o parte aceste consideratii generale, mi-am propus si sa va povestesc despre ceea ce credeam eu ca a fost momentul cel mai tensionat al excursiei noastre, cel in care am prins parama unei alte ancore in elicea de la motor, ramanand fara nici o posibilitate de a mai redresa vasul. Cum insa pe mare exista atat spirite rele cat si bune, a aparut din neant un om care a reusit sa tina cu forta motorului de pe dinghy, micuta barca gonflabila, yachtul nostru departe de ape putin adanci si cu pericol de esuare. La inceput nici nu intelegeam ce face, eram mai preocupata sa ma uit la Radu, care se scufunda sub burta vasului, incercand sa dezlege parama buclucasa.
Of, dar intre timp nu mai vreau sa va povestesc asta, pentru ca va spuneam in alta postare ca pe mare uiti foarte repede. Orice eveniment aparent esential este inlocuit imediat de unul de intensitate si mai mare….bune sau rele.
Deci, dragii nostrii C si R, dupa ce v-am condus astazi la feribot….pentru ca tocmai am ramas in patru, prietenii nostri plecand azi, cand ne-am intors la barca am gasit dezastrul. Nu exagerez. Cineva s-a incurcat in ancora noastra, a smuls-o si a plecat. Nava a esuat, nu in stanci, ci s-a afundat in nisip. Pentru prima oara nu fusese nimeni pe vas, ancorasem de peste 24 de ore, ancorarea rezistase excelent pe timp de noapte, cand marea a fost destul de agitata. Ne-am gandit ca fixarea navei era testata, mai ales ca marea era ca o balta, nici un val si fara pic de vant.
O alta lectie am primit insa de la mare. Nu poti fi niciodata suficient de precaut.
Am sarit cu totii in apa si am inceput sa impingem. Am chemat apoi un Sea Taxi, o mica barcuta cu motor care face transport de persoane la cerere. Noi ne-am suit pe prova vasului si am inclinat-o in fata, iar el ne-a tras din nisip.
Ma credeti ca nu m-am speriat? Asa ceva in prima zi m-ar fi ingrozit.
NU incerc sa va spun cat de curajoasa sunt eu, ci doar ca marea este un profesor foarte bun. Te invata pas cu pas ce sa faci, te cearta cand esti neascultator, te pedepseste cand gresesti, apoi te reasplateste imediat cu un apus superb de soare, sau cu alta minune de-a sa. Iesirile pe mare sunt ca si armata, lucrurile frumoase sunt mai frumoase decat oriunde, lucrurile rele sunt mai rele ca orice, prieteniile sunt mai durabile decat in oricare alt loc. Pe mare nu poti sa-l ignori pe cel de langa tine, nu ai nici suficient spatiu, nici timpul necesar.
Vreau sa le multumesc celor doi temerari care ne-au fost colegi de echipaj pana astazi. Pe ei ii declar parteneri de incredere pentru orice alta intreprindere. Cand omul de langa tine sare in apa cu piciorul proaspat scrantit pentru binele tuturor, cand tii de parama strans, chiar daca miscarea vasului sapa urma adanci in palmele tale…atunci inseamna ca pe oamenii aceia te poti baza oricand. Prieteniile la bere se fac si se defac usor…cu prieteniile de pe mare este altceva.

21 iunie
One fine day

Astazi marea a fost ingaduitoare cu noi. Vant linistit fara valuri. Am petrecut noaptea la “Mandraki”, un golf superb pentru snorkeling, aflat langa portul Hidra. Dupa experienta putin traumatizanta din ziua anterioara s-au facut carturi, Radu si Gigi au pazit barca pe timp de noapte, cu randul. Ne-a speriat atat de tare esuarea din senin a vasului nostru, incat nu mai vrem sa riscam. Am ridicat ancora si am navigat fara evenimente majore spre Porto Kheli, un golf superb cu marina, unde am si gasit loc. Pe drum am dat de niste diguri antice subacvatice, prost semnalizate, dar din fericire le-am obeservat la timp. Am facut o ancorare perfecta intr-un loc foarte stramt. Sunt foarte mandra de Radu, care a facut niste progrese senzationale…. si de noi toti. Am mancat pe vas si asteptam ora 18 pentru a iesi la plimbare, e ora la care caldura mai scade din intensitate si magazinele grecesti se deschid.
Hm, vedeti? Cand totul e perfect nu prea am ce sa va povestesc. Mi-e dor de voi de toti