Zakynthos

Text de Claudia Spatarescu.

Ah,

Stiu ca am promis acum mult mult timp ca o sa-mi adun gandurile si sentimentele pe care le-am trait in Zakyntos pe o foaie si o sa le dau „drumul in Univers”, dar n-am facut-o. In schimb, un alt lucru frumos s-a intamplat. Pentru ca facusem o promisiune si aveam de gand sa o infaptuiesc la un moment dat, nu mi-am permis sa uit prea multe lucruri. Asadar m-am bucurat, in mod egoist, de gandurile, sentimentele si amintirile mele, oridecateori imi aminteam cu stres ca trebuie sa scriu bucata aia de hartie (evident, acea hartie se numeste astazi „doc”). 
Stiu ca am vrut sa scriu despre Zakyntos pentru a fost o insula cosmopolita si pentru ca aveam cu totii multe asteptari. Desigur, Navagio, celebra plaja cu vaporul naufragiat, unde apa are o culoare nemaivazuta (si unde colegii din barca alaturata si-au pierdut ancora :))) ) si mai ales privelistea de sus, care este rapitoare! Insa nu aceste locuri m-au incantat cel mai si cel mai mult, ci portul, micuta piateta aflata la 2 minute de locul unde barca noastra a stat cuminte timp de cateva zile. 
M-am plimbat mult singura in acest port si am facut fotografii pana cand mi-am dat seama ca pierd timpul, si ca tot ceea ce trebuie sa retin era acea senzatie de duminica pe care am simtit-o zile in sir. Ca un sat aflat in zi de sarbatoare. Evident, un sat plin de suflete pioase. De ce mi-a venit in minte acest lucru? Pentru ca, pe langa turistii agitati, curiosi si fermecati, in timpul zilei puteai observa localnicii, niste domni in varsta, cu palarii pe cap, care stateau impreuna si povesteau. Si pareau gatiti ca de duminica. Ba aveau chiar o biserica in preajma, unde am intrat plina de curioazitate si unde am descoperit o varianta mai nobila a bisericutelor ortodoxe din satucele romanesti.
Acum imi dau seama ca mai am in memorie si alte franturi din zilele petrecute acolo (nici nu mai stiu, au fost 2, 3, 4? ) insa nu mai au nicio importanta. Nu mai conteaza nici fragmentele dintr-un spectacol de circ, nici vecina de barca ce se uita urat la mine (Vlad spunea ca e moarta de gelozie, evident;) ), nici baia din toiul noptii, nici macar sandalele grecesti cumparate la un pret incredibil de mic si pe care le iubesc! Tot ce conteaza este sentimentul de liniste pura. 
Am avut impresia ca timpul statea in loc si, fara sa vreau, acum ma gandesc la Macondo, celebrul sat al lui Gabriel Garcia Marquez unde totul se repeta in bucla. Pare putin infricosator, insa in Zakyntos n-am simtit decat o senzatie de calm, nicidecum plictiseala. Poate pentru ca am stat prea putin, insa cred cu convingere ca genul acesta tihna nu duce niciodata la plictis, ci mai degraba la intelegere. E genul de liniste pe care o capeti dupa ani si ani de privit marea.