Zakynthos

Text de Claudia Spatarescu.

Ah,

Stiu ca am promis acum mult mult timp ca o sa-mi adun gandurile si sentimentele pe care le-am trait in Zakyntos pe o foaie si o sa le dau „drumul in Univers”, dar n-am facut-o. In schimb, un alt lucru frumos s-a intamplat. Pentru ca facusem o promisiune si aveam de gand sa o infaptuiesc la un moment dat, nu mi-am permis sa uit prea multe lucruri. Asadar m-am bucurat, in mod egoist, de gandurile, sentimentele si amintirile mele, oridecateori imi aminteam cu stres ca trebuie sa scriu bucata aia de hartie (evident, acea hartie se numeste astazi „doc”). 
Stiu ca am vrut sa scriu despre Zakyntos pentru a fost o insula cosmopolita si pentru ca aveam cu totii multe asteptari. Desigur, Navagio, celebra plaja cu vaporul naufragiat, unde apa are o culoare nemaivazuta (si unde colegii din barca alaturata si-au pierdut ancora :))) ) si mai ales privelistea de sus, care este rapitoare! Insa nu aceste locuri m-au incantat cel mai si cel mai mult, ci portul, micuta piateta aflata la 2 minute de locul unde barca noastra a stat cuminte timp de cateva zile. 
M-am plimbat mult singura in acest port si am facut fotografii pana cand mi-am dat seama ca pierd timpul, si ca tot ceea ce trebuie sa retin era acea senzatie de duminica pe care am simtit-o zile in sir. Ca un sat aflat in zi de sarbatoare. Evident, un sat plin de suflete pioase. De ce mi-a venit in minte acest lucru? Pentru ca, pe langa turistii agitati, curiosi si fermecati, in timpul zilei puteai observa localnicii, niste domni in varsta, cu palarii pe cap, care stateau impreuna si povesteau. Si pareau gatiti ca de duminica. Ba aveau chiar o biserica in preajma, unde am intrat plina de curioazitate si unde am descoperit o varianta mai nobila a bisericutelor ortodoxe din satucele romanesti.
Acum imi dau seama ca mai am in memorie si alte franturi din zilele petrecute acolo (nici nu mai stiu, au fost 2, 3, 4? ) insa nu mai au nicio importanta. Nu mai conteaza nici fragmentele dintr-un spectacol de circ, nici vecina de barca ce se uita urat la mine (Vlad spunea ca e moarta de gelozie, evident;) ), nici baia din toiul noptii, nici macar sandalele grecesti cumparate la un pret incredibil de mic si pe care le iubesc! Tot ce conteaza este sentimentul de liniste pura. 
Am avut impresia ca timpul statea in loc si, fara sa vreau, acum ma gandesc la Macondo, celebrul sat al lui Gabriel Garcia Marquez unde totul se repeta in bucla. Pare putin infricosator, insa in Zakyntos n-am simtit decat o senzatie de calm, nicidecum plictiseala. Poate pentru ca am stat prea putin, insa cred cu convingere ca genul acesta tihna nu duce niciodata la plictis, ci mai degraba la intelegere. E genul de liniste pe care o capeti dupa ani si ani de privit marea.

 

Grecia 2011. Capitolul 3

Grecia 2011. Capitolul 2.

Grecia 2011. Lefkas – Zakinthos si retur. Capitolul 1.

Day 12 – Ithaca

Text de Claudia Spatarescu.

Hai ca am aparut si eu, inseamna ca vacanta se apropie de sfarsit. Nu ca n-am vrut sa scriu pana acum, ba chiar pe masura ce priveam uimita si fara rasuflare cate o insula inverzita pe langa care treceam, sau cate o pestera de mii de ani, imi veneau in minte niste expresii super poetice si ma straduiam pentru cateva ore sa le retin pentru a le impartasi cu voi. Doar ca nu e timp de scris. Stiu, n-o sa ma credeti, dar aici se intampla multe lucruri: mai vine cate un delfin, mai construim cate o poveste (Vlad e maestrul initiator in aceasta arta) mai spalam niste vase cu apa de mare, mai bem o visinata geniala facuta de Cornel, mai sarim in apa de pe scara proaspat reparata si tot asa… nu e timpJ

Iar de 2 zile avem niste glume geniale legate de faptul ca suntem nedormiti si nemancati, vai de noi. Spre exemplu aseara, cand ne chinuiam sa dam gata un pepene de 10 kg, am fost indemnati sa luam ultima bucatica. Intrebati pe rand, rasputeam: “nu mai pot!”, de unde am tras concluzia ca suntem la capatul puterilor. De aceea, cum porneste motorul barcii, ne strecuram pe tacute si dormim de rupem. Sunetul constant al motorului plus leganatul dulce al barcii egal coma. Tot echipajul este off.

Iar de cateva zile vremea a devenit torida si apa dementiala. Se pare am ajuns in Ithaca si-l cautam pe Odiseu prin apa. E operatiune complexa, eu am stat de exemplu vreo 4 ore aseara, iar baietii (Radu, Bobita si Darian) au stationat chiar mai mult, tinandu-se in ultima faza de parama neagra si servind la barul Parama Nera cate un vinisor. Goluletul nostru (e al nostru, am stabilit) este la poalele unui munte inverzit unde se mai aud niste glasuri de capre pe care nu le vede nimeni. Aseara cautam luna, am gasit-o inconjurata de sute de stele, am facut carturi cu totii, eu am promis ca fac prima baie la 6 dimineata, iar cei care nu ma cunosc au crezut si de dimineata ne-am trezit nu in miros de cafea ci in miros de pescoi. Dada, nu va mirati, pe mare se poate orice.

Acum plecam – nu stiu unde – dar am aflat ca vom calatori doar o ora, deci trebuie sa ne ascundem in cabine foarte rapid ca suntem obositi cu totii.

Mai incolo va povestesc de ce am ramas eu impresionata de Zakynthos duminica.

Va imbratisez,

Claudia

Day 11 – Ithaca

La ora 12 am ridicat ancora si am parasit primitorul port din Zante. Calm plat, sau „dead calm”, vant zero, traseu de 35 mile. Acum o ora se pornise un vanticel timid de 7 noduri din travers. Am vrut sa-l prind si sa-l pun la treaba dar a disparut pana sa apucam noi sa ridicam randa. Mai avem o ora pana in Itaca si in continuare vant zero . Mergem constant cu 8 noduri la motor si abia astept sa arunc ancora si sa pot bea o bere. Dupa doua zile de stat in port, tuturor li s-a facut un dor nebun de mare.

Day 9 & 10 – Zante town

Am plecat din Porto Vromi dupa amiaza si am navigat intr-o caldura naucitoare, trecand prin dreptul tuturor plajelor de fite din sudul insulei Zakynthos. Banane, biscuiti, parapante, pluteau pe apa si in aer, trase de puternice barci cu motor, spre deliciul turistilor. Ma uitam la ei si nu-mi venea sa cred ca odinioara ma bucuram si eu de mare in acelasi fel.
Am intrat in marina Zakynthos in jurul orei 18 cand vantul se oprise de tot, iar caldura atinsese paroxismul. Am avut noroc de un loc liber intr-o pozitie buna, la cheu. Imediat si-a facut aparitia un grec care mi-a cerut actele si 30 euro/ziua de stationare, oferindu-ne in schimb, apa, curent electric si internet wi-fi. Am profitat de curentul electric si am pornit aerul conditionat in toate cabinele. Ei da, alta viata…
A doua zi am inchiriat doua masini si am pornit sa cutreieram insula Zakynthos. Prima oprire „Shipwrek – Navagio”, bineinteles. De data aceasta, de sus de pe munte, avionul lansat cu camera video atasata pe el, ne-a dat o imagine despre ce simte si vede un vultur care exploreaza inaltimile…breathtaking.
Am mers apoi in Laganas, de unde am fugit rapid speriati de hoardele de turisti salbatici ce venisera sa devoreze plajele.
Seara am dat un mega party pe barca noastra, asezonat cu mult cognac si bere. Pe la ora 23, cred ca erau circa 25 de persoane pe barca noastra, din toate cele 4 echipaje. Pe la ora 2, Bobita, echipat corespunzator si insotit de Darian si Alina, a plonjat in apa, in spatele digului ce strajuia marina. Muzica a rasunat pana in jurul orei 3, cand ne-am scurs pe scarile iahtului spre cabine.

Day 8, Navagio & Porto Vromi

Am avut noroc de vant slab si am reusit sa aruncam ancora si sa stam in siguranta, pret de 4 ore, in celebrul golf Navagio – o adevarata Mecca a turismului grecesc. Apa era de un bleu deschis ireal – de parca ar fi fost iluminata de un gigant tub de neon din adancuri. In apropierea noastra o alta pestera ne atragea ca un magnet. Ne-am echipat rapid cu ustensilele de snorheling, am luat camera si lumina si ne-am cufundat in „the deep blue”. In pestera apa pur si simplu clocotea. Cand am iesit la suprafata am avut senzatia ca suntem intr-o uriasa masina de spalat. Cu toate astea am reusit sa surprindem imagini uluitoare cu o puternica dominanta bleu. Nu stiu cat am stat, dar am iesit de acolo sleiti de puteri. Am inotat pana la tarm intre sutele de turisti ajunsi acolo cu diverse ambarcatiuni si care nu se aventurau mai mult de 2-3 m de plaja. Am abandonat echipamentul si am purces la vizitarea celebrei epave. Legenda spune ca in anii 80 coasterul obisnuia sa faca frecvent contrabanda cu tigari. La un moment dat au fost surprinsi de paza de coasta si s-au refugiat, pe un vant puternic si o mare agitata, in acel golf. Motorul a cedat si au intrat in deriva, esuand pe nisip.
Baietii de pe barca lui Liviu, au reusit sa inalte avionul drona cu care erau dotati, surprinzand imagini spectaculoase de deasupra golfului.
Dupa ce ne-am saturat de balaceala, am servit masa si am ridicat ancora catre urmatoarea destinatie – Porto Vromi. Aici am gasit un ancoraj linistit, unde am aruncat ancora si ne-am legat cu doua linii lungi de stanci. O parte din echipaj (fetele) au inchiriat pentru o jumatate de ora o barca de (foarte) mare viteza si s-au dus, cu fluturat de plete, sa gliseze in valuri si vant. Eu cu Oana ne-am refugiat pe barca lui Cornel la adapostul unei sticle de Metaxa. Tarziu in noapte, ne-am urcat in dinghi (eram 5, cred) si am plecat spre barca noastra, aflata vizavi, cantand fiecare ce-si aducea aminte.
A doua zi dimineata, ne-am echipat din nou pentru o pestera aflata chiar la intrarea in golf, unde din nou am ramas muti de maiestria cu care apa a sculptat in roca moale catedrale.

Flora si fauna marina in Porto Vromi

Pictures

Day 7 – Ag. Nikolaos

Postez doar pentru consecventa; Oana descriind deja mult mai savuros, in postul intitulat „Lenea”, decat as putea-o face eu acum, dupa 4 beri si un cognac, inconjurat de luxul si confortul portului Zante, asa ca skip forward…

Day 6 – Sami

In dimineata urmatoarei zile, am pornit spre portul Sami – o aglomerare de triste taverne ale unei statiuni bogate in turisti in alte vremuri. Am inchiriat doua ATV-uri si un Matiz, de la un grec gras si plictisit de el insusi, de viata si de tot ce-l inconjura si am pornit spre cele doua atractii ale oradului, pestera Drogarati si Melisani. Nimic spectaculos, in afara de un marketing agresiv, chiar violent, dar de inteles in final. E criza…

Day 5 – Fiskardo, Chefalonia

La ora 6 dimineata am ridicat ancora cu destinatia Fiskardo. Din lipsa de vant, primele 3 ore am navigat cu motorul, apoi in sfarsit, vantul ne-a prins din urma si ne-am bucurat prinzand aripi. Pe la jumatatea distantei si-au facut aparitia delfinii, care ne-au oferit un spectacol unic, trecand pe la toate cele 3 barci ce navigau cu aripile larg deschise.

In Fiskardo era full, asa ca eu am preferat sa merg o jumatate de mila mai departe, unde am gasit ancorajul perfect. Am aruncat ancora si ne-am legat cu doua parame de stanci, in apropierea unei pesteri care ne atragea ca un magnet.Imediat ce am terminat manevrele de ancorare, s-a petrecut un fenomen pe care eu nu l-am mai intalnit in Grecia. A inceput sa ploua. Dar ce zic eu ?! S-au rupt norii peste noi in cascade ce imitau o intreaga cavalerie ropotind pe campul de batalie. Totul n-a durat mai mult de 45 de minute, dupa care un miros puternic de cetina si lemn ranced a coborat dinspre vaile impadurite ce strajuiau golful, facandu-ne pe toti sa ne imaginam pe lacul Bicaz. O uvertura binevenita, care a risipit caldura si ne-a desenat un tablou inedit. Am pornit apoi in explorarea pesterii, care s-a dovedit a fi o mica si extrem de veche exploatare de piatra intr-o lucrare a naturii – fenomen inedit sapat intr-o roca permeabila.

Day 3 & 4 – Paxos & Antipaxos

Povestea esuarii a fost spusa, asa ca n-am sa fac decat cateva completari. Am esuat deoarece legati fiind de barca lui Cornel si vantul batand cu 25 de noduri spre tarm, ne-a prins la un moment dat in travers  iar carma mea a devenit inutilizabila, fiind imobilizati la un metru de stancile amenintatoare ale tarmului. Din fericire derivorul si carma s-au impotmolit intr-un banc de nisip. Fiind amandoi imobilizati si fara nici un ajutor din afara pe care puteam conta iar vantul continuand sa bata cu putere spre tarm, m-am precipitat spre statia radio lansand un hotarat „Mayday – Mayday – Mayday…”. Mi-a raspuns aproape imediat un operator, intr-o engleza neinteligibila, rugandu-ma sa repet pozitia la care ne aflam. I-am repetat-o si i-am spus ca avem nevoie de remorcare. Mi-a raspuns ca nu ne poate remorca, dar motivul nu l-am inteles si i-am repetat ca nu plec fara iaht. „Are you sinking ?”, a venit intrebarea lui. Daca situatia n-ar fi fost tragica, poate as fi ras pentru ca mi-a venit in minte clipul cu „What are you thinking about ?” http://www.youtube.com/watch?v=VSdxqIBfEAw I-am raspuns ca ne vom scufunda curand, dar apelul meu a ramas fara raspuns mai departe. Convins fiind ca vorbesc cu Coast Guard, le-am cerut in repetate randuri sa-mi confirme ca au inteles, dar nici un raspuns. Am abandonat statia radio si am urcat pe punte incercand sa ma concentrez asupra situatiei. Un sfert de ora mai tarziu eram liberi datorita lui Bobita si Darian care au vaslit vitejeste cu 100 m de parama pana la mal. Apoi, luand pozitie pentru remorcarea lui Cornel, a aparut paza de coasta intr-o barca cu motor, pneumatica. Deci iesea din discutie orice incercare de remorcare din partea lor. Exact in momentul in care reusisem sa legam iahtul lui Cornel de noi, l-am auzit pe Bobita exclamand: „Fratilor, uitati-va in larg – a venit cartierul Berceni !!!! Cand m-am intors cu fata spre intrarea in golf am vazut un gigant de 12 etaje pe care scria „MS Oasis of the Seas”. Nu are rost sa-l descriu aici, poate fi vazut pe net. Cert e ca am ramas toti cu gura cascata. Atunci am inteles ce incerca operatorul care-mi raspunsese initial sa-mi spuna legat de imposibilitatea remorcarii. Cei din barcuta pazei de coasta le-au comunicat sa-si vada de drum ca preiau ei controlul asa ca n-au stat decat, poate, pret de cateva zeci sau mii de fotografii facute de turistii curiosi si avizi de aventuri exotice.

Doua ore mai tarziu, intram in Paxos, cu iahtul lui Cornel la remorca si cu paza de coasta navigand la cativa metri de noi. Moralul echipajului era la cote maxime. Au urmat apoi interminabilele explicatii si declaratii la Politie si masa echipajelor reunite asezonata cu efervescenta, data de aburii alcoolului, rememorararii evenimentelor.

A doua zi n-am mai respectat traseul propus si am pornit sa facem inconjurul insulei Paxos, oprindu-ne intr-un golf pitoresc.

Lenea…

Hmm… ca de obicei, cu scrisul merge greu. Sa nu credeti ca nu am timp, dar aici se intampla ceva, intri usor intr-o stare bizara de lene  contemplativa, pe care eu una o ador, tocmai pentru ca acasa nu-mi permit asa ceva.

Grupul nostru a prins crusta, asa, ca painea cand se coace.
Avem deja glumele noastre si un iz comun, de gasca de pirati. De fapt avem si steag de pirati, l-a cumparat Claudia din Fiscardo si l-am inaltat pe catarg.

Dupa ziua nebuna cu esuarea in stanci am inceput sa migram treptat catre starea despre care va povesteam. Ne trezim lenesi pe la  ora 9, 10, 11, 12…fiecare dupa apetitul la somn pe care il poseda. Urmeaza cafele si cate un mic dejun muncitoresc, asa, din picioare, cu cate un colt de paine manjit cu pate…de gasca si asezonat cu ceapa rosie. Beah…suna scarbos, dar aici are farmec. Imediat dupa cafea se incepe tratamentul cu bere, cica face bine la rinichi…zice Bobita. Si ne tratam de rinichi pret de vreo 7
bax-uri incoace.

La pranz gatim si luam masa in cate un golf uitat de lume.  Vizitam cate o pestera, facem cate o baie, mai ardem caloriile pranzului cu inot. Seara se alterneaza berile cu coniac si vin, ca sa nu intram in rutina si vorba lui Cornel, trecem prin cele trei etape ale betiei: intai vorbim toti deodata, apoi pe grupuri, apoi singuri.  Apoi incingem mese de 20-30 persoane la cate o taverna pitoreasca. Ieri am fost intr-un port tare mic si saracacios, motiv pentru care am fost asaltati de toti patronii de taverne, fiecare cu cate o oferta: unul ca ne face reducere de 15%, altul ca ne organizeaza o seara greceasca, un altul ca putem manca orice si oricat cu 10 euro de persoana. Asta din urma ne-a placut cel mai mult, mai ales ca era o taverna tinuta de o familie foarte simpatica. Multi, grabiti si guralivi, grecii nostrii coborau intr-o fuga nebuna treptele tavernei, cu tavile pline de mancare, cu zambetul mereu pe buze. Au si o benzinarie, ne pot organiza si o plimbare la pesterile albastre cu barca proprie, ne dau si carte de vizita, in caz ca avem vreo problema in Zakintos, sa il sunam pe Dimitri, el stie pe toata lumea. La finalul mesei ne aduc corcoduse din partea casei spunand ca sunt fructe care cresc doar la ei pe insula si numindu-le ceva asemanator cu fructul pasiunii….hahaha, ce prosti, zice Laurentiu, si noi faceam tuica din ele, ca nu stiam ca sunt pentru pasiune. Nu conteaza, noua ne-au placut grecii si ne-am simtit bine la ei. Poate ei chiar cred ca acele corcodushakis cresc doar in insulita lor.

Un mosulet simpatic pe o tricileta motorizata ne vinde la barca ulei si miere. Are un catel haios in dotare si se jura ca uleiul este din productie proprie, desi recipientele sunt sigilate, din metal si cu informatii nutritionale inscriptionate. Am platit totusi 6 euro pe flacon de dragul lui si a povestii lui Vlad, care si-a imaginat cum familia mosului detine un zacamant de aluminiu si cei 6 copii ai
sai picteaza de mana toate informatiile nutritionale de pe flaconul metalic, iar la final, mezina  virgina a familiei pune stampila EXTRA VIRGIN DE GRECIA. Pai spuneti voi, nu face o poveste buna 6 euro ?

Intre timp am plecat catre plaja Navagio, cea pe care o vedeti pe toate calendarele cu plaje exotice. Mergem la vele, se aude doar
vantul si un album Pink Floyd. Marea este de un albastru de cerneala si pe intinderea ei se creioneaza valuri mici cu spuma alba ca laptele. Suntem in a doua etapa de concediu, asa se intampla mereu: in prima etapa se formeaza grupul, in a doua se stabilesc insulele, fiecare cu insula lui, in care vrea sa viseze singur. Eu sunt pe insula mea din fata calculatorului si visez acasa,
desi nu-mi doresc sa se termine visul meu marin. Va imbratisez pe toti.

Day 2 – Paxos – Antipaxos

Eheeeii bunii mei. Stiti, chiar ma gandeam ca anul trecut
blogul nostru de calatorie devenise putin plictisitor. Cateva valuri mai
amenintatoare, multe descrieri poetice de glofuri si marine…si cam atat.

Anul acesta am inceput cu un drum obositor, cu risipirea
catorva masini prin Salonic (au gresit drumul), cateva discutii legate de “cine
unde doarme” si gata. Prima zi a fost cu mare destul de agitata, am navigat cam
5 ore pana in marina din Paxos si luni am hotarat sa mergem pentru baie si un
gratar intr-un mic golfulet din Antipaxos. Aici istoria se schimba si numele
meu va ramane pentu totdeauna “doamna cu cutitul”. Cum am ajuns de la gratarul
de pui si mujdei de usturoi si innotatul lenes printr-un golf azuriu la
solicitarea ajutorului din partea pazei de coasta? Nici eu nu stiu, inteleg
doar ca de Rusalii nu este bine a iesi pe mare…si mai era si 13.

Am vrut sa plecam in alt golf, dar ne-am razgandit si ne-am
intors sa reancoram in locul pe care tocmai il parasisem si il stiam. In timpul
manevrelor am fost apelati prin statie de alte doua yahturi cu prieteni de-ai nostri,
care vroiau sa ancoreze langa noi. Brusc marea devenise agitata, iar vantul se intetise si ceilalti doi
s-au hotarat sa plece, nefiind loc de manevre pentru 3 barci intr-un golf atat
de ingust, mai ales pe vant. Noi tocmai faceam ultimele reglaje la ancora si practic
am pierdut exact momentul in care s-a intamplat tot, adica unul dintre yahturi
a pierdut elicea de la motor, a ramas neguvernabil intr-un spatiu inconjurat de
stanci si pe mare agitat. SUPER! Cea de-a treia barca plecase deja, nici nu stiau ce s-a intamplat, asa ca ne-am
hotarat sa-i ajutam noi. Am scos ancora, ne-am apropiat de ei si atunci
lucrurile au devenit horror: echipajul celeilalte barci era agitat, unul dintre ei era plin de
sange pe fata, cineva tipa prin statie dupa ajutor. Ne-am panicat si noi, crezand ca ranile au fost provocate la
impactul cu stancile, iar asta insemna ca in maxim jumatate de ora barca se va scufunda. Am incercat sa-i tractam, dar
valurile ne-au impins si pe noi spre stanci, iar tensiunea creata de parama dintre cele
doua barci a rupt scara de pe yaht. Aici intervine momentul cu cutitul, adus de
bunul nostru prieten Darian, ca sprijin pentru mine in bucatarie. Si iata-ma,
aparand ca o amazoana cu cutitul de samurai, sectionand parama intr-o secunda, doar ca o
secunda prea tarziu, pentru ca deja fusesem impinsi si noi pe un banc de nisip.
Atunci Radu a dat anuntul pe canlul 16 ca avem nevoie de ajutor, noi ceilalti incercam
sa gasim solutii…unele stupide (de pilda eu sarisem in apa sa imping yahtul :))). Curajoasa
fata! Ce sa spun, Bobita a fost senzational, a vaslit la dinghi mai mult decat
Ivan Pataichin, ca sa poata duce mai multe parame legate intre ele pe o stanca
de vis-avis, de care am reusit sa ne tragem afara din nisip, folosind vinciul
de ancora. Seara, barca vecina povestea cum ne miscam toti sincron, parea ca
functionam ca un mecanism bine organizat: cand toata lumea la prova, cand la
pupa, cand la babord, cand la tribord. A fost o zi nebuna. Toata lumea a fost
senzationala: Bobita, Darian, Mirela, Laurentiu, Claudia, Alina, Petro si Vlad,
toti calmi si hotarati sa iesim din situtie.

Seara am aflat – dupa ce i-am scos si pe ceilalti din stanci
si i-am tractat pana in marina din Paxos, insotiti de o barca rapida a pazei de
coasta – ca de fapt membrul lor de echipaj care aparuse plin de sange pe punte
era de fapt accidentat de dimineata, intr-un stupid incident si ca tipetele de
ajutor erau doar glasuri ridicate din cauza vantului si a zgomotului de motor
turat. Poate ca daca toata aceasta scena nu ar fi parut atat de sinistra, nici
noi nu ne-am fi aventurat atat de necugetat, catre o operatiune de salvare care
in final ne-a pus si pe noi intr-o situatie tare tensionata. Intre timp a
aparut o alta barca de prieteni, care incerca sa ne salveze facand aceeasi
prostie ca si noi, aceeasi manevra prosteasca, se legasera de noi cu o parma si
incercau sa ne extraga din nisip. Gandul ca vom anunta in curand paza de coasta
ca suntem trei barci blocate m-a facut sa intevin cu cutitul si sa tai parama
cu care ei incercau sa ne tracteze. Dupa acest moment si dupa ce am nimerit cu
acelasi cutit o cutie de bere de pe bord, care incepuse sa fasaie isteric,
cineva a ascuns cutitul, considerand ca am devenit periculoasa. Hm, rautaciosi
nerecunoscatori, eu asa zic. Seara a continuat “la sectie”, adica la sediul
pazei de coasta, unde Radu si Cornel, cei doi skipper implicati in incident, au
dat declaratii, dupa care povestea s-a prelungit adanc in noapte, evident la o taverna.

O sa fie foarte dificil sa egalam adrenalina zilei de ieri, dar
nici nu ne dorim, Sincer!!

Day 1. Lefkas to Gaios/Paxos

Am reusit sa ridicam ancorele la ora 6.45 a.m.
Cer partial innorat, vant 16 noduri, fix din prova, asa cum era estimat. Vom motoriza timp de 5 ore.
Startul a fost cu mici emotii, deoarece ultima barca era cat pe ce sa nu treaca prin podul mobil ce leaga Lefkasul de continent si care se deschide pentru 10 minute in fiecare ora, incepand cu ora 6.00 am.
Acum mergem risipiti pe o jumatate de mila, iesind, incet, incet, de pe teritoriul norilor.

Am ajuns in Gaios la 12.30. Am gasit locuri de ancorat chiar in centrul portului si al orasului. Frumusetea orasului a reusit rapid sa spulbere si ultimile semne de disconfort lasate de marea oarecum montata, in randurile echipajului meu. Prima zi e intotdeauna critica.
Am pornit sa hoinarim pe stradutele inguste si pietruite, tipic grecesti, admirand arhitectura venetiana, sau ce a mai ramas din ea dupa cataclismul din ’53.

Lefkas 2011

Din nou pregatiri, cumparaturi, agitatie. De aceasta data lucrurile sunt o idee mai complicate, deoarece suntem peste 35 de „mateloti”. Pentru asta am inchiriat 4 barci, toate de la Beneteau. Un Oceanis 50, un 46, un 43 si un Cyclades 50.5. Desi eram obisnuiti sa ne facem concediile singuri, departe de orice idee de grup, facandu-ne de cap cu modificari de tip „last minute”, concediul pe iaht presupune o echipa. A trebuit sa ne impacam cu asta, desi n-am abandonat ideea de a inchiria un iaht mai mic, un 34 de pilda si de a reveni la uvertura in doi.

Itinerariul va porni din Lefkada si va continua cu duetul Paxos & Antipaxos, acolo unde, in urma cu 3 ani, aveam sa descoperim lumea iahtingului, in preajma grotelor albastre. De acolo vom porni spre Kefalonia, cu stationari in Fiskardo, Sami si Poros. Urmeaza Zakynthos, cu un tur complet al insulei plus cateva nopti de stationare in golfurile sale si doua zile in capitala insulei – Zante. Apoi Ithaka, Atokos, Meganisi si reintoarcere in marina Lefkas.