Serifos, din nou

Da, am mai fost acuzata si in trecut ca imi place sa atrag atentia, ca pe undeva simt nevoia sa „fac valuri”. Eu nu sunt de acord, dar totusi, recunosc ca am un talent de a ma evidentia in anumite situatii. Anul trecut am fost „doamna cu cutitul”. Am actionat ca un veritabil samurai exact cand tensiunea excesiva asupra unei parame putea duce la ruperea unui tachet.

Anul asta am vrut mai mult. Probabil am fost inspirata de Lavinia, care ieri a cazut cu gratie din barcuta dinghi exact cand am ajuns pe o superba plaja cu nisip fin si niste formatiuni stancoase spectaculoase. A intins elegant un picior si apoi a cazut ca in apa cu tot cu haine si ochelari de soare.

Eu insa, ambitioasa cum sunt, m-am gandit ca pot mai mult. Am ajuns in insula Serifos si nu am gasit loc, asa ca am decis sa tragem paralel cu cheiul, in exteriorul marinei. Nu aveam protectii de cauciuc pe margine si ne-am apropiat cu precautie, insa brusc ne-am trezit cu rafale de vant de 36 de noduri, care ne-au impins cu viteza spre mal. Timona ne-a facut figuri (ne plangem de ea de la inceputul concediului, are un joc de jumatate de tura). Am lovit usor cheiul si ne-am dat seama ca nu vine nimeni sa ne ajute cu paramele. Am simtit ca acesta este momentul meu …. asa ca am pasit in afara balustradei si cu parama in mana m-am pregatit sa sar. In momentul acela Radu a facut o manevra si m-am dezechilibrat. Restul se afla deja in antologia portului….

M-am trezit in apa, intre chei si barca, intr-o situatia nu prea fericita. Toata lumea tipa. A aparut in fine un tip de la paza de coasta care m-a ajutat sa ma catar pe marginea foarte inalta a cheiului. Cu adrenalina inca functionand la capacitate maxima m-am dus linistita sa leg parama si sa il ajut pe un englez buimacit de situatie sa deznoade parama pe care in aventura mea reusisem sa o incurc serios.

Abia atunci am realizat ca nu prea vad. Aveam inca ochelarii pe nas, plini de sare si cu apa siroind din toate hainele. Deci tot timpul purtasem ochelari de soare, ca o lady ce ma aflu.

Imi cer scuze fata de echipaj de doua ore deja. Ei s-au speriat mai rau decat mine. Dupa seria de imbratisari si plansete au trecut la amenintari si am fost sfatuita sa las atitudinea de amazoana, ca alfel for urma repercusiuni. Acum gatim niste spaghete by Lavinia si niste creveti cu sos alb usturoi si vin by Crazy Lady with Sunglases. Of, ce sa zic, nici un an fara o peripetie serioasa.

A voastra zanateca si inca in viata, Oana

PS. L-am cautat pe salvatoru meu si am fost la el cu o sticla de vin sa ii multumim. Ma gandeam sa fac o gluma si sa-i spun ca la noi in tara daca salvezi o femeie trebuie sa o iei de nevasta :))) Oricum, omul a refuzat vinul, dar a spus ca ne ureaza o vacanta placuta in continuare. Hm…

Nicole ma anunta ca astazi este Sfanta Ioana Mironosita si Cuviosul Samson. Ce sa zic,  noroc cu acest Cuvios Samson, ca nebuna de mironosita era sa o pateasca astazi.

PPS.

Mama noastra Elena a considerat ca astazi  m-am nascut din nou, asa ca a cumparat un tort + lumanari + artificii + doua sticle de sampanie. Am sarbatorit ca de Anul Nou. Adevarul este ca traiesti degeaba daca nu ai prieteni cu care sa sarbatoresti, oameni care sa se intristeze daca dispari sau care sa se bucure ca inca esti acolo. Eu sunt inca aici, cu prieteni in jur.

Paros

Această prezentare necesită JavaScript.

Astazi am avut o zi tare simpatica. Vacanta asta a fost capricioasa, cu zile foarte agitate si zile foarte linistite. Asa sunt Cicladele, capricioase, asa ca ne ofera, dupa bunul lor plac, alternari bulversante de zile simpatice si zile nesuferite. Acum, in paranteza fie spus, noua ne plac toate, dar asa e omenesc sa te plangi: ca vantul e prea tare, ca apa e cam rece, ca parca mai bine era sa mergem in alta insula…. Prostii, adevarul este ca in fiecare loc am gasit cate un coltisor incredibil, cu povestea lui frumoasa la pachet.

Astazi am navigat pret doar de o ora si jumatate. Clubul de literatura a fost activ: Elena citeste despre Steve Jobs, Lavinia despre Madame Bovary iar eu despre Sufletul Samuraiului – filozofia Zen si Bushido, motiv pentru care mi-am si cumparat niste papuci cu iz de japonie:)

Am pregatit masa pe barca, pentru ca asa facem mereu, cumparam tone de mancare, ca si cum am pleca in pustiu pentru un an. Totusi, seara de seara esuam la taverna. Acum insa ne-m decis sa consumam mancarea de pe barca, asa ca eu am facut niste pulpe de pui la cuptor cu rozmarin salbatic, sterpelit elegant de Elena dintr-un sit arheologic (deci este un condiment cu greutate :), iar Lavinia a facut vinete la cuptor cu sos de usturoi si busuioc, cu branza de capra. O minune!

Pana cand masa a fost gata am explorat orasul. O alta surpriza placuta acest Paros. Imediat ce iesi din mica marina ajungi pe un pod venetian, pe sub care se plimba galese niste gaste. Sunt simpatice foc, cu aspect de bunicute barfitoare, comentand prin gaga-ituri permanente tot ce este in jur: ia uite draga ce palarie are asta….hm, mai bine uite ce pestisor simpatic si grasut….Asemena grupului gures de inaripate, fetele grupului s-au lansat in plimbari si cumparaturi. S-au achizitionat chestiuni absolut esentiale fara de care nu putem supravietui pe mare. Am gasit cel mai frumos magazin de antichitati. Eu mi-am luat un set pentru sare si piper facut din scoici, Lavinia o rama vintage si o palarie de lana (nu poti fi niciodara suficient de precaut pe mare, daca da un ger :), Elena ….ei, la Elena nu mai pot tine socoteala, ea mereu gaseste cate ceva. Chiar si pe feribot, in drumul de intoarcere de la Santorini in Ios am pierdut-o in magazinul de pe vas, unde a reusit sa cumpere o sacosa de lucruri cu reducere de 70%. Sper sa nu sune a critica, pentru ca mi-am luat si eu ceva.

Revenind la Paros, este ceva intre Mikonos si Poros. Taverne intinse fix pana in buza marii, cu strazi albe si inguste si stilul venetian pe care il observi de la distanta, portul fiind strajuit de un fort antic pe jumatate prabusit.

Acum stam cuminti la aer conditionat si privim pestii de sub barca (catamaranul are doua ferestre care sunt orientate in jos, situate cam la 10 cm deasupra apei, ceea ce transforma cele doua cabine din spate in puncte de observatie catre cel mai frumos acvariu din lume: MAREA).

Am hranit pestisorii si ne pregatim sa mergem la plaja. Revenim cu povesti mai tarziu.

PS: Vanzatorul de la magazinul de antichitati ne-a invitat sa revenim in septembrie. Nu cred ca face el cinste cu catamaranul, dar zau ca suna tentant.

Naxos

Ieri a fost o zi….sa spunem rautacioasa. Marea parea complet linistita cand am plecat si totusi am avut 8 ore de navigat extrem de dificil. A fost un fel de hula, o agitatie dezordonata a marii, care te dadea cu capul de toti peretii. Am stat cuminti pe punte si am dormit sau citit tot drumul. Radu a fost un pachet de nervi pentru ca a trebuit sa schimbe traseul, in loc sa ajungem in Amorgos, am ajuns in Naxos. Vantul batea atat de puternic din fata incat ne-a facut deplasarea imposibila, asa ca am modificat destinatia din mers. Totusi, vorba Laviniei, nimic nu este intamplator. Portul din Naxos este foarte frumos si ascunde dupa primul rand de magazine un OLD MARKET, o alambicare adorabila de stradute miniscule, magazine cochete si culori senzationale. Pe fiecare scara impecabila de alba gasesti un contrapunct cromatic alcatuit dintr-o muscata rosie sau niste perne roz fuchsia. Vanzatorii fredoneaza linistiti cantecele si complimenteaza femeile care trec pe strada :))) Te simti printre vechi cunostinte, care te saluta politicos sau te invita sa degusti un lichior cu aroma de lamaie. Seara am mancat senzational si cand ne-am intors la barca Radu a realizat ca ambarcatiunea din fata noastra era Skylax, barca lui Rod Heikell, un fel de Zeu al navigatiei moderne, omul care a scris peste 20 de carti dedicate coastelor Mediteranei si nu numai. Eu, sincer, nu am fost convinsa. Era o barca foarte eleganta, vopsita intr-un negru lucios si cu protectii solare bej. De dimineata insa am dat nas in nas cu Mr. Heikell himself. Ni s-au cam taiat picioarele. Ne-am dus la el ca doi scolari timizi, cu aparatul foto dupa noi. Ca toti oamenii MARI a fost de o modestie naucitoare, s-a dat jos de pe barca si a facut conversatie cu noi. Am ca dovada fotografia atasata. Pesonajul acesta boem este autorul BIBLIEI navigatorilor in apele Mediteranei, cartea pe care Radu o tine pe noptiera si o rasfoieste in toate lunile de iarna, visand la vacanta urmatoare. Revenind, Lavinia avea dreptate, nimic nu este intamplator. Acum o alta dimineata linistita. Elena a plecat in recunoastere si asteapta ca placintele cu branza si spanac sa fie scoase din cuptor. Ne face cu mana de pe mal si ne anunta ca in 10 minute sunt gata. Doamne, cum o sa ma mai pot intoarce la viata reala ??? :((((

 

Sifnos

Va aduceti aminte senzatia pe care o aveati in copilarie cand mergeam la mare? Era pentru mine evenimentul anului si asteptam cu atata nerabdare incat cu cateva zile inainte incepeam sa-mi proiectez in minte un scenariu de senzatii: ne vom trezi la 5 dimineata si vom incarca totul in masina in racoarea diminetii, voi sta pe bancheta din spate pe post de DJ si cu casetofonul in brate voi schimba casetele preferate ale tatalui meu (Led Zeppelin, Pink Floyd, Beatles…), voi simti nodul acela in stomac la Cernavoda cand se zareste pentru prima oara marea. Toata emotia asta am pierdut-o insa odata cu varsta si marea nu a mai avut niciodata acelasi farmec.

Am recuperat insa miraculos tot acest arsenal de senzatii in urma cu 4 ani cand am inceput cu Radu vacantele pe mare. An de an imi recapitulez in minte si astept: monotonia nesfarsita a valurilor, vantul care sufla cu o forta purificatoare, senzatia de amorteala care te cuprinde, toate mirosurile marii sau ale insulelor aride din Grecia. Am asteptat anul acesta cu si mai mult dor toate acestea pentru ca vacanta noastra pe ape venea dupa un an de munca cumplita, aproape fara pauza. Ne-am pregatit in graba pentru plecare si am muncit pana in ultima zi. De data asta am plecat cu avionul, ceea ce este cu siguranta mai eficient, dar rupe o parte din ritualul pe care eu il astept.

Ne-am trezit teleportati din agitatia biroului pe catamaranul nostru din Marina Alimos. Am fost intampinati entuziast de proprietarul barcii, Mr. Omiros, o creatura scunda, cheala si zgomotoasa, dar foarte simpatica. Vorbeste latrat, mai ales cu grecii si a suprasaturat de complimente partea feminina a echipajului, ne-a spus ca are experienta in materie de romance :)))).

Am facut aprovizionare (l-am speriat pe Omiros, care a spus ca barca lui nu este atat de mare pentru muntii de provizii cumparate). Ne-am trezit dimineata si am plecat pe o mare foarte agitata.

De cate ori vrem sa mergem in Cyclade patim la fel, d-nul Meltemi, temutul vant al Cicladelor incepe sa bata de mama focului si schimbam traseul. De data asta ne-am ambitionat si am infruntat o mare de gradul 7 cu rafale de pana la 40 de noduri de vant…nu insist pe aceste amanunte, ii las lui Radu placerea de a va povesti. Eu despre altceva vreau sa discut aici: despre scenariul meu de senzatii… cele pe care mi le tot proiectez in minte si in suflet un an intreg.

M-am speriat! Dupa doua zile de navigat inca nu reuseam sa intru in starea de vacanta. Am stat in bataia vantului si l-am lasat sa ma curete de tote gandurile, am privit marea ore intregi in pasajele noastre de traseu intre insule…si nimic. Nu reuseam sa ma linistesc: aceeasi panica de dimineata inainte sa deschid ochii tot felul de ganduri mi se amesteca in minte (ce zi este azi, ce intalniri am, ce e-mailuri nerezolvate, oare e tarziu si intarzii undeva?).

Am ajuns insa in Sifnos si s-a intamplat:) Am uitat in ce zi suntem. Ne-am suit pe ATV-uri si am colindat insula impresurati de mirosul specific: o combinatie de plante aromatice si tamaie. Peste tot este acest miros dulceag si caldut care pluteste in aer. Asta este vacanta mea, senzatia asta de amorteala placuta o cautam, leganatul valurilor care intra in tine si iti face tot corpul sa vibreze odata cu marea, gusturile si aromele locale.

Este a…nu stiu cata zi pe mare. Aici vroiam sa ajung, sa ies din tiparul timpului. Ne-am trezit dupa o noapte de nesomn, vantul a facut ca toata noaptea paramele sa scartaie cumplit, dar nu sunt obosita. M-am trezit in mirous de cafea, vant si mare. Apoi a venit aroma de placinta cu branza si spanac, proaspat scoasa din cuptor si adusa la barca de Iulian. Echipajul sporovaie linistit deasupra cabinei mele, se discuta daca sa mai stam o zi in Sifnos sau nu, dar nimieni nu se decide ce sa facem pentru ca nimeni nu stie ce vrea. Ne este indiferent. Ne este atat de bine incat nu conteaza daca mai stam sau nu.

Cate zile de concediu mai avem? Nu stiu, nu conteaza.

Ce planuri avem astazi? Habar n-am, vom vedea.

Asta este vacanta mea de vis in care ma cufund fara rezerve.

A, uitasem sa va povestesc despre barca noastra. Nu are nume, Omiros i-a spus plin de imaginatie: Omiros. Eu am botezat-o Sunion. In fiecare an barca este o parte a echipajului si echipajului devine corp comun cu barca. Barca Sunion este o doamna draguta si rubensiana. Maraie usor cand infrunta valurile puternice, dar ramane stabila si grijulie cu echipajul. Este tare prietenoasa si ne poarta de grija. A….si ceva dragut. Prima noastra barca se numea Sifnos, exact ca insula in care ne aflam acum. Va imbratisez pe toti cei de acasa si ma duc sa cumpar paine proaspata.

Spre Serifos

Dimineata la ora 8 am ridicat ancora si am parasit pitorescul Poros aventurandu-ne spre Cyclade, insula Serifos. Prognoza meteo arata un vant de forta 6, iar pe alocuri 7.
Am redus randa (just in case) si acum navigam doar cu velele la o viteza constanta de 7 noduri. 52 de mile e o distanta lunga, estimez ca vom ajunge in jur de ora 16, asa ca o parte a echipajului s-a retras in cabine la somn.

No comment. Just photos…

Epidavros

La fel ca in 2009, cand am vrut sa strabat Cycladele, vantul puternic mi-a schimbat planurile. De cand am survolat Egeea cu avionul, am observat ca era plina de white horses (sau berbeci, cum le spune pe la noi). In marina era un muget continuu de giruete agitate la maxim de rafalele de vant ce depaseau pe alocuri 40 de noduri. Bietul Omiros, cand l-am intrebat spre ce zona sa ma indrept ca sa scap de vantul turbat, a oftat prelung spunand :” I really don’t know, it is madness.” Am ales sa merg spre sud, pe un traseu de care m-am saturat pana peste cap – Golful Saronic, prima oprire – Epidavros.

Am preluat, plin de incantare, barca impreuna cu toate gadgeturile ei de la Omiros care nu se mai dadea plecat de langa noi. Ca sa scap odata de el si sa-mi vad de ale mele, am sarit peste multe etape explicative, cu gand ca ma prind eu pe parcurs ce si cum…

Dimineata la ora 7.00 ne-am dezlegat de la ponton si am pornit pe un vant de forta 6 spre sud, insotiti de valuri inspumate de cca. 2 m ce ne izbeau in travers. Ne-am refugiat toti in fly bridge, cat mai sus si mai departe de valurile care improscau peste tot. Curand insa nici acolo n-am mai scapat de ele, asa incat eram toti uzi pana la piele. Vantul sufla cu cca 30 noduri cu rafale de 38-40. Am mers constant cu 9 noduri si dupa ce am trecut de insula Aigina, valurile au inceput sa de potoleasca, iar vandul sa scada din intensitate. Am ridicat velele si ne-am continuat drumul pana aproape de Epidavros, unde vantul a incetat aproape in totalitate.

Ne-am legat lateral la cheu si am pregatit masa – prima din zi, iar buna dispozitie a revenit in meniu. Au urmat apoi sedintele de shopping, iar seara tarziu ne-am refugiat in cabine, ametiti de aburii alcoolului.

Cyclade

Dupa o iarna grea si o primavara extrem de capricioasa mi-e aproape imposibil sa-mi imaginez sau sa-mi amintesc macar, caldura estivala naucitoare. Consult aproape zilnic site-urile meteo pentru navigatori si am senzatia ca

n-o sa mai vad vreodata apa marii la 23 sau 24 de grade…

Pentru traseul din anul acesta am rezervat ultima zona inca neexplorata de mine in Grecia si anume Cycladele de vest. Ramasesem dator cu aceasta zona inca din primul an cand lipsa mea de experienta si prognoza meteo m-au impiedicat sa ma aventurez in Cyclade. Sigur, parte din traseu l-am strabatut acum 2 ani, dar e cu atat mai interesant sa merg pe poteci cunoscute.

Iahtul de anul acesta este un catamaran. Mi s-au scurs destul ochii de-a lungul puntilor generoase ale catamaranelor in anii din urma, asa incat am schimbat compania de charter si incurajat de reducerile de pret, am inchiriat un Lagoon 440. Evident, nu m-am urcat in viata mea pe un astfel de iaht, nici macar ca pasager, dar nu-i asa, ce poate fi atat de complicat ?! Fata de anii precedenti, avem un echipaj redus de 7 persoane – asta va fi ceva nou si interesant.

Si cum plecarea este abia peste 3 saptamani, nu-mi ramane decat sa ma „bucur” de ploaie si sa-mi amintesc din nou de Toparceanu si sa sper ca urmatoarea insemnare va fi facuta sub soarele naucitor al verii. Chiar asa, ma voi mai incalzi oare anul asta ?

…Ca ziua ploua, ploua pe-nserat,
Si cand se crapa iar de ziua, ploua.
In faptul zilei, stresinile plang.
Padurea sta plouata ca o curca.
Natura calca cu piciorul stang:
Pe-aici cand ploua, ploua, nu se-ncurca!
Iar cand s-arata soarele sarac.
De dupa nouri, ca sa-ti faca-n ciuda,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Ca pana la intoarcere, te uda.