Suntem in Agios Nikolaos, in Zakintos. Este un port mic si uitat de lume, cu doar cateva case si magazine, nimic special la prima vedere. Dupa o scurta baie la pesterile albastre si un pic de joaca prin valuri ne-am indreptat spre port. Am aruncat ancora si in mersul lin al barcii catre mal, deja mi-am adus aminte de ce imi place atat de mult locul asta: o femeie plinuta si agitata, cu un zambet cat tot soarele Greciei a aparut pe mal, gesticuland zgomotos spre noi si chemandu-ne spre ea. „Hello Katarina” – am strigat eu, iar zambetul ei a inflorit si mai tare. Katarina si Dimitris sunt doi frati pe care ii am foarte bine in minte de acum doi ani. Oamenii astia cred ca nu dorm niciodata: muncesc si zambesc tot timpul. Detin o taverna, o statie de benzina, un mic magazin, cateva barci si niste masini de inchiriat. Pratic ei si familia lor muncesc 24/24. Sunt atat de primitori si de generosi, incat brusc am schimbat traseul si dintr-o zi programata pentru acest loc am decis sa stam trei zile. Katarina ne-a oferit imediat apa, cafe-frape din partea casei si posibilitatea de a folosi gratuit masina de spalat. Taverna ei este la nici 20 m de marina si de pe terasa, supraveghem catamaranul care ne astapta linistit la ancora. Ne-am asezat ieri la terasa Katarinei si a lui Dimitris pe la ora 3 pm si am parasit-o dupa ora 10 pm. Nu poti compara grecii din insule cu restul grecilor. Oamenii astia sunt incremeniti intr-un alt tip de viata, cu alt ritm si alta viziune. Ei vad lucrurile mai simplu si mai autentic si au o bucurie copilareasca in tot ce fac. Katarina ne-a urmarit protector si vigilent toata seara si ne-a intrebat permanent daca avem vreo problema sau ne poate ajuta cu ceva. A aranjat imediat sa avem curent, apa si masini pentru a doua zi.
Astazi ne-am plimbat putin pe insula, cu masinile inchiriate. Ne-am oprit intr-un sat minuscul, insirat pe marginea unui drum ingust si sinuos. Am oprit in curte unui turn vechi, parasit, cu clopotnita. Cat Radu si Dragos au explorat turnul un batran a aparut pe motoreta lui veche si zgomotoasa si a parcat langa masina noastra. L-am salutat impreuna cu Alexandra si ne-a intors acelasi zambet imens, ca al Katarinei. A dat sa plece si apoi s-a intors, a cautat in sacosa de plastic cu care venise si a scos doua smochine mari si proaspete. Apoi i-a observat si pe cei doi exploratori si ne-a mai dat doua, sa aiba toata lumea. A plecat fara niciun cuvant si fara sa astepte nici o multumire.
Zau ca e frumos aici. Poate mai stam o zi 🙂
File de vant 